Amenzi pentru şoferi care transportau persoane contra cost în regim de închiriere

Amenzi pentru şoferi care transportau persoane contra cost în regim de închiriere
 Amenzi pentru şoferi care transportau persoane contra cost în regim de închiriere - Image
Amenzi pentru şoferi care transportau persoane contra cost în regim de închiriere

Poliţiştii rutieri din Bucureşti au mai sancţionat 12 conducători auto care efectuau transport public de persoane contra cost în regim de închiriere pentru nerespectarea prevederilor Legii 38/2003.

Potrivit Brigăzii Rutiere, unul dintre şoferi a fost amendat pentru că transporta clientul în Bucureşti, deşi era autorizat într-o localitate din judeţul Ilfov.

De asemenea, 11 conducători auto au fost sancţionaţi pentru că nu deţineau autorizaţie taxi valabilă sau copie conformă pentru transportul de persoane în regim de închiriere, sancţiune prevăzută de art. 7 alin (2) şi sancţionată de art. 55 pct. 3), lit. h din Legea 38/2003.

În cazul acestor sancţiuni, ca măsură complementară, s-a dispus suspendarea dreptului de utilizare a vehiculului pentru o perioadă de 6 luni, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare. AGERPRES/(AS – autor: Mihaela Tudorache, editor: Florin Marin, editor online: Ada Vîlceanu)

US24 NEWS

Lasă un răspuns