Dăncilă, întâmpinată cu proteste la Zalău: Protestele sunt normale, dar ele trebuie făcute într-un mod civilizat

Dăncilă, întâmpinată cu proteste la Zalău: Protestele sunt normale, dar ele trebuie făcute într-un mod civilizat
 Dăncilă, întâmpinată cu proteste la Zalău: Protestele sunt normale, dar ele trebuie făcute într-un mod civilizat - Image
Dăncilă, întâmpinată cu proteste la Zalău: Protestele sunt normale, dar ele trebuie făcute într-un mod civilizat

Delegaţia guvernamentală condusă de primul ministru a fost aşteptată, vineri, în centrul Zalăului de un grup de protestatari care au scandat: “Fără penali” şi “Ruşine să vă fie”, “PSD – ciuma roşie”, unul dintre aceştia având o coroană funerară pe care scria “Morţii nu votează”.
“Într-o democraţie, protestele sunt normale, dar ele trebuie făcute într-un mod civilizat. Niciodată pe români nu i-au caracterizat violenţa verbală, jignirile, această dezbinare, această atitudine care efectiv nu cred că place cuiva. (…) Consider că soluţiile le putem găsi numai prin dialog, nu prin aceste manifestări care nu ne reprezintă ca români. (…) Efectiv nu cer nimic, decât au această dorinţă de a jigni, această dorinţă de a aduce dezbinare în societate. (…) Nu trebuie să mai vedem acest discurs bazat pe ură, în care încercăm să punem un scandal între cei în vârstă şi cei tineri. Eu cred că este loc pentru toată lumea şi că principalul nostru mesaj trebuie să fie de unitate”, a precizat premierul, în cadrul unei conferinţe de presă.
Viorica Dăncilă a subliniat faptul că aceste proteste dăunează imaginii externe a României, în contextul în care ţara noastră deţine preşedinţia Consiliului Uniunii Europene.
“Eu am putere şi nu mă tem, pentru că nu am luat niciodată o decizie împotriva românilor şi nu am de ce să mă tem, dar această atitudine face rău ca şi imagine. Ca şi imagine a unei localităţi, ca şi imagine a unei regiuni, ca şi imagine de ţară, pentru că nu duce la nimic constructiv. (…) Deţinem Preşedinţia rotativă a Consiliului Uniunii Europene. Sunt încă 27 de state care privesc spre România. Acest guvern a avut cea mai bună Preşedinţie rotativă. Am închis 90 de dosare legislative. Şi ca să puteţi face o comparaţie: Bulgaria a închis 43 de dosare în şase luni, Austria – 53 de dosare în şase luni. Noi în 100 de zile am închis 90 de dosare. Deci am încercat să aducem un plus de imagine pentru ţara noastră, plus de imagine care se răsfrânge asupra fiecărui român. Când vor vedea imagini cu astfel de manifestări, credeţi că aduce un plus pentru noi ca ţară sau pentru românii din diaspora? În niciun caz”, a menţionat prim-ministrul.
Viorica Dăncilă s-a aflat vineri, la Zalău, într-o vizită oficială, alături de ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, şi ministrul Economiei, Niculae Bădălau.Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS

Lasă un răspuns