De la Caracas, Mişcarea de Nealiniere cere ridicarea sancţiunilor ”unilaterale”

De la Caracas, Mişcarea de Nealiniere cere ridicarea sancţiunilor ”unilaterale”
 De la Caracas, Mişcarea de Nealiniere cere ridicarea sancţiunilor ''unilaterale'' - Image
De la Caracas, Mişcarea de Nealiniere cere ridicarea sancţiunilor ”unilaterale”

Mişcarea de Nealiniere, care numără 120 de ţări membre, a cerut duminică ridicarea sancţiunilor economice “unilaterale”, potrivit unei declaraţii adoptate în cadrul unei reuniuni ministeriale care a avut loc la Caracas, unde vorbitorii au criticat politica americană faţă de Venezuela, Iran şi Siria, relatează AFP.

Mişcarea de Nealiniere – fondată în timpul Războiului Rece, în 1961, la Belgrad – respinge “unilateralismul” ca instrument al politicii externe precum şi “măsurile adoptate unilateral de anumite state care pot care conduce la erodarea şi încălcarea Cartei ONU, a dreptului internaţional şi a drepturilor omului”, se afirmă în ”Declaraţia politică de la Caracas”, adoptată duminică de miniştri de externe şi diplomaţi reuniţi la Caracas.

Textul solicită “revocarea” sancţiunilor “într-o manieră completă şi imediată”. Documentul nu menţionează în mod explicit sancţiunile impuse de SUA Venezuelei, Iranului sau Cubei, dar, în discursurile lor, şefii diplomaţiilor din aceste trei ţări au criticat ferm măsurile luate împotriva ţărilor lor.

Ministrul de externe iranian Mohammad Javad Zarif a criticat sâmbătă “aventurismul unilateral” şi “terorismul economic” al SUA. Aceste măsuri ”sunt mijloace de agresiune îndreptate împotriva populaţiei civile pentru a atinge obiective politice”, a afirmat Zarif. “Este terorism, pur şi simplu terorism”, a spus el. În intervenţiile sale publice, Zarif nu a menţionat situaţia petrolierului britanic sechestrat de către Iran în strâmtoarea Ormuz.

Venezuela, care deţine din 2016 preşedinţia rotativă a Mişcării de Nealiniere, este deopotrivă vizată de sancţiunile administraţiei preşedintelui republican Donald Trump, care încearcă în acest mod să sporească presiunea şi, în cele din urmă, să-l înlăture de la putere pe preşedintele socialist Nicolas Maduro în favoarea opozantului Juan Guaido, recunoscut ca preşedinte interimar de circa 50 de ţări, între care Statele Unite.

Reuniunea ministerială de la Caracas a fost o întâlnire pregătitoare a summitului Mişcării de Nealiniere programat pentru octombrie la Baku, capitala Azerbaidjanului, ţară care va prelua preşedinţia acestei mişcări. AGERPRES/(AS – autor: Violeta Gheorghe, editor: Gabriela Ionescu, editor online: Ada Vîlceanu)

US24 NEWS

Lasă un răspuns