Donald Trump îşi insultă fostul secretar de Stat: este “prost ca noaptea”

Donald Trump îşi insultă fostul secretar de Stat: este “prost ca noaptea”
 Donald Trump îşi insultă fostul secretar de Stat: este
Donald Trump îşi insultă fostul secretar de Stat: este “prost ca noaptea”

”Rex Tillerson, un om «prost ca noaptea», total prost pregătit şi insuficient de inteligent să fie secretar de Stat, a inventat o poveste (el a fost destituit) cum că eu eram mai puţin bine pregătit ca Vladimir Putin într-o întâlnire la Hamburg, în Germania”, a protestat preşedintele Statelor Unite pe Twitter.
”Eu nu cred că Putin este de acord. Uitaţi-vă cum se comportă Statele Unite!”, a adăugat el.Potrivit The Washington Post (WP), Rex Tillerson, şeful diplomaţiei americane în primul an de mandat al miliardarului republican la Casa Albă, a povestit acest episod marţi, într-o audiere cu uşile închise într-o comisie parlamentară, informează news.ro. Potrivit acestei versiuni, prezentată de surse parlamentare, preşedintele american se aştepta la o scurtă întrevedere cu omologul său rus la Hamburg, în iulie 2017, însă întâlnirea a durat mai bine de două ore şi s-a dovedit în dezavantajul lui Trump.Întâlnirile faţă în faţă între cei doi lideri fac obiectul unui interes foarte special la Washington, unde locatarul Casei Albe este acuzat de o parte a clasei politice că este prea conciliant cu liderul de la Kremlin.Tillerson a rămas relativ discret după brutala sa destituire, în martie 2018, însă relaţiile sale proaste cu Trump sunt de notorietate publică, potrivit news.ro. În decembrie, fostul CEO al gigantului ExxonMobil a ieşit din această rezervă şi a prezentat un preşedinte ”mai degrabă nedisciplinat, căruia nu-i place să citească, care nu citeşte rapoarte”. ”Trebuia să-i spun «domnule preşedinte, eu înţeleg ceea ce vreţi să faceţi, însă nu puteţi s-o faceţi în acest fel, asta încalcă legea, asta încalcă un tratat». Acest lucru îl contraria mult”, spunea texanul.La acea vreme, aceste vorbe au provocat furia lui Trump, care l-a acuzat prima dată pe fostul său secretar de Stat că este ”prost ca noaptea”. ”Era leneş în toate” şi ”nu avea capacităţile mentale necesare”, ”ar fi trebuit să mă despart de el mai devreme”, a adăugat Trump.Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS

Lasă un răspuns