Federaţia Română de Gimnastică are o nouă identitate vizuală

Federaţia Română de Gimnastică are o nouă identitate vizuală
 Federaţia Română de Gimnastică are o nouă identitate vizuală - Image
Federaţia Română de Gimnastică are o nouă identitate vizuală

Federaţia Română de Gimnastică are o nouă identitate vizuală, iar în noul său logo se împletesc iniţialele celor trei cuvinte-cheie ce caracterizează gimnastica, forţa, ritmul şi graţia, potrivit unui comunicat remis AGERPRES.

”Noua identitate vizuală a gimnasticii româneşti ţine cont de momentul în care se află unul din sporturile cele mai iubite de români şi recunoscute şi premiate la nivel internaţional. E un moment cheie în care acest sport trebuie să renască şi să se întoarcă la gloria care a făcut o ţară din estul Europei cunoscută în toată lumea. Renaşterea nu înseamnă niciodată renunţarea la trecut sau la valorile fundamentale, ci reinterpretarea lor într-o manieră modernă”, precizează federaţia.

Preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică, fosta campioană olimpică Andreea Răducan, a declarat că noua identitate a gimnasticii româneşti reflectă etapa de reconstrucţie a acestui sport.

“Federaţia Română de Gimnastică a identificat în agenţia Geometry un partener care a acceptat să îşi asume un proiect provocator, menit să exprime ceea ce reprezintă gimnastica la momentul actual. Proiectul a necesitat luni de cercetări, zeci de ore de creaţie şi întâlniri de lucru cu echipa federaţiei, pentru ca rezultatul final să pună în valoare şi să integreze tradiţia gimnasticii româneşti, esenţa sa şi orientarea către viitor. Suntem încântaţi de rezultat şi suntem recunoscători agenţiei pentru asumarea pro bono a acestei dificile misiuni. Noua identitate vizuală reflectă cu mai multă acurateţe etapa de reconstrucţie pe care ne-am asumat-o în aceşti ani, punând accentul pe efortul şi munca din spatele medaliilor, mai mult decât pe rezultatul sportiv. Sperăm ca noua noastră imagine să fie înţeleasă şi întâmpinată cu deschidere şi bucurie de către familia gimnasticii româneşti”, a spus Andreea Răducan.

“Rebranding-ul Federaţiei Române de Gimnastică este acel proiect de design care apare o dată în viaţă. Ne-am dorit ca noua identitate vizuală să reflecte mai mult din spiritul şi esenţa acestui sport, să depăşească graniţele comunicării instituţionale cu publicul şi să prezinte într-o formă vizuală modernă principalele elemente care ne surprind şi ne emoţionează de fiecare dată când privim un exerciţiu de gimnastică. Forţa, ritmul şi graţia sunt cele trei elemente cheie care se îmbină armonios în executarea exerciţiului perfect. Astfel, noul logo FRG devine expresia vizuală a perfecţiunii în gimnastică prin cele trei iniţiale reinterpretate, amintind de primul 10 olimpic al Nadiei, de spiritul inovator al gimnasticii româneşti şi de cel mai bogat palmares de medalii al unei instituţii sportive din România”, a declarat, la rândul său, Bianca Dragu, Senior Art Director la agenţia Geometry.

Lansarea noii identităţi vizuale a Federaţiei Române de Gimnastică survine cu o zi înaintea debutului Campionatelor Europene de gimnastică artistică de la Szczecin (Polonia).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Ady Ivaşcu)

 

Sursa foto: www.romgym.ro

US24 NEWS

Lasă un răspuns