Fostul premier şi-a dat DEMISIA. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă

Fostul premier şi-a dat DEMISIA. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă
 Fostul premier şi-a dat DEMISIA. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă - Image
Fostul premier şi-a dat DEMISIA. Anunţul a fost făcut într-o conferinţă de presă

“Demisionăm din partidul nostru pe care l-am servit depunând mari eforturi mulţi ani”, a declarat Davutoglu presei în capitala Ankara.
El a fost însoţit în gestul său de foştii membri AKP Selcuk Ozdag, Abdullah Basci şi Ayhan Sefer Ustun, pe care formaţiunea intenţiona de asemenea să îi expulzeze.
AKP i-a trimis pe cei patru în faţa unei comisii de disciplină la 3 septembrie pentru a fi expulzaţi, conform agenţiei naţionale de ştiri Anadolu.
Era o “responsabilitatea istorică” să construim “o nouă mişcare politică şi să pornim pe o nouă cale”, a mai declarat Davutoglu. Nu se mai poate lucra sub actuala administraţie AKP, care etichetează orice critică în cadrul partidului drept “trădare”, a spus fostul premier.
AKP s-a îndepărtat acum de “valorile sale fondatoare”, a mai afirmat Davutoglu, făcând referire la o “clică” despre care spune că deţine controlul asupra partidului.
Demisia lui Davutoglu este o lovitură pentru AKP, în legătură cu care media speculase deja că partidul lui Erdogan ar putea fi afectat de diviziuni şi de plecarea unor membri care să formeze noi partide în urma reculului de la alegerile locale din martie.
Unii dintre membrii influenţi, printre care fostul ministru al economiei şi fost vicepremier Ali Babacan şi fostul preşedinte Abdullah Gül, ar pregăti lansarea unui partid.
Babacan şi-a dat demisia din AKP în iulie, invocând o ruptură între valorile sale şi cele ale partidului şi nevoia pentru “o nouă viziune”.Sursa: RomaniaTV

US24 NEWS

Lasă un răspuns