Procesul privind extrădarea lui Assange în SUA va începe la 25 februarie 2020

Procesul privind extrădarea lui Assange în SUA va începe la 25 februarie 2020
 Procesul privind extrădarea lui Assange în SUA va începe la 25 februarie 2020 - Image
Procesul privind extrădarea lui Assange în SUA va începe la 25 februarie 2020

 Procesul privind extrădarea în Statele Unite ale Americii a fondatorului WikiLeaks, Julian Assange, deţinut în Marea Britanie, va începe la 25 februarie 2020, a decis vineri o judecătoare britanică, informează EFE.

Jurnalistul australian, în vârstă de 47 de ani, se confruntă cu 18 noi capete de acuzare, între ele spionaj şi publicarea de documente strict secrete.

Într-o audiere preliminară desfăşurată vineri, Assange a susţinut că WikiLeaks ”nu este altceva decât un mijloc de comunicare” şi a afirmat că ”în joc sunt 175 de ani” din viaţa sa, o aluzie la pedeapsa cu închisoarea pe care riscă să o primească dacă va fi extrădat în SUA.

Julian Assange a fost arestat pe 11 aprilie la Londra după ce Ecuadorul i-a revocat azilul diplomatic datorită căruia fondatorul WikiLeaks a rămas timp de aproape şapte ani în ambasada ecuadoriană din capitala Marii Britanii. El se refugiase în 2012 la ambasada Ecuadorului de la Londra pentru a nu fi extrădat în Suedia, unde era acuzat de viol.

La 1 mai, Assange a fost condamnat de tribunalul londonez din Southwark la 50 de săptămâni de închisoare pentru încălcarea termenilor eliberării condiţionate referitoare la o cerere anterioară de extrădare, depusă de Suedia.

Justiţia americană cere extrădarea sa şi l-a inculpat în virtutea legii anti-spionaj. SUA îi reproşează australianului că ar fi pus în pericol unele din sursele lor în urma publicării în 2010 de către WikiLeaks a 250.000 de cablograme diplomatice şi a circa 500.000 de documente confidenţiale referitoare la activităţile armatei americane în Irak şi în Afganistan. AGERPRES/(AS – autor: Gabriela Ionescu; editor: Sorin Popescu, editor online: Anda Badea)

US24 NEWS

Lasă un răspuns