SUA: Directorul Serviciul Secret neagă că ar fi fost demis şi afirmă că a fost vorba de “o tranziţie organizată”

SUA: Directorul Serviciul Secret neagă că ar fi fost demis şi afirmă că a fost vorba de “o tranziţie organizată”
 SUA: Directorul Serviciul Secret neagă că ar fi fost demis şi afirmă că a fost vorba de
SUA: Directorul Serviciul Secret neagă că ar fi fost demis şi afirmă că a fost vorba de “o tranziţie organizată”

Directorul în exerciţiu al Serviciului Secret al SUA, Randolph ‘Tex’ Alles, a declarat luni că nu a fost demis, descriind schimbarea sa ca parte a unei “tranziţii organizate în cadrul conducerii” Departamentului pentru Securitate Internă, transmite Reuters.

“Fără îndoială aţi văzut informaţiile din presă cu privire la ‘demiterea’ mea”. Vă asigur că nu este cazul şi, de fapt, administraţia a spus în urmă cu câteva săptămâni că sunt de aşteptat tranziţii la conducerea Departamentului pentru Securitate Internă “, a afirmat Alles într-un mesaj adresat agenţilor Serviciului Secret.

“Preşedintele a ordonat o tranziţie organizată la nivelul conducerii acestei agenţii şi intenţionez să respect acest ordin”, a precizat Alles.

Luni, postul de televiziune CNN a informat că preşedintele Donald Trump a cerut demiterea directorului Serviciului Secret.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders, a informat că postul lui Alles va fi preluat în mai de James Murray, agent de carieră. AGERPRES/(AS – autor: Raluca Anghel, editor online: Alexandru Cojocaru)

US24 NEWS

Lasă un răspuns