Turcia: Principalul organism electoral respinge cererea AKP de a anula peste 14.000 de voturi exprimate la Istanbul

Turcia: Principalul organism electoral respinge cererea AKP de a anula peste 14.000 de voturi exprimate la Istanbul
 Turcia: Principalul organism electoral respinge cererea AKP de a anula peste 14.000 de voturi exprimate la Istanbul - Image
Turcia: Principalul organism electoral respinge cererea AKP de a anula peste 14.000 de voturi exprimate la Istanbul

Consiliul suprem electoral (YSK) din Turcia a respins o solicitare a partidului aflat la putere de a anula voturile a peste 14.000 de funcţionari civili din Istanbul, a anunţat agenţia de stat Anadolu, relatează dpa.

Totuşi, YSK trebuie încă să decidă asupra principalei solicitări din partea Partidului Justiţiei şi Dezvoltării (AKP), prin care acesta cere o reluare a scrutinului municipal de pe 31 martie de la Istanbul, invocând alegaţii de fraude.

Sâmbătă, formaţiunea AKP a preşedintelui Recep Tayyip Erdogan a înaintat către YSK o listă cu 14.712 de funcţionari civili care au fost concediaţi după tentativa de lovitură de stat din 2016. Partidul a solicitat YSK să anuleze aceste voturi exprimate la Istanbul.

Rezultatul votului este posibil să se fi schimbat în favoarea AKP dacă YSK ar fi aprobat această solicitare, notează dpa.

După o renumărare în principal a voturilor invalidate, principala formaţiune de opoziţie Partidul Republican al Poporului (CHP) a anunţat că Ekrem Imamoglu, candidatul său, a câştigat cursa pentru primăria Istanbulului cu o marjă redusă de circa 14.000 de voturi.

Pe 16 aprilie, AKP a solicitat oficial ca YSK să anuleze rezultatele votului de la Istanbul din cauza unor presupuse “nereguli” şi a cerut ca alegerile să fie repetate.

În ziua următoare, consiliul electoral provincial i-a înmânat lui Imamoglu certificatul oficial care atestă câştigarea alegerilor la Istanbul, confirmând victoria lui asupra candidatului AKP Binali Yildirim, fost premier al ţării.

YSK nu a anunţat încă rezultatele finale ale scrutinului.

YSK a aprobat marţi o altă solicitare a AKP de a investiga peste 40.000 de votanţi, pe lângă membrii comisiei de vot, din cauza unor presupuse nereguli.AGERPRES/(AS – autor: Florin Ştefan, editor: Sorin Popescu, editor online: Irina Giurgiu)

US24 NEWS

Lasă un răspuns